bla.

Este incredibil cat de mult talent am in a ma autosabota social.

Calator

Voiam sa merg la Iasi azi. Voiam sa iau trenul de la 10, desi la 9 eram in Militari fiindca merg la cineva sa-mi acordeze chitara. Voiam sa fiu sub presiunea timpului iar. Poate speram ca o aventura imi va pipera viata putin. Poate speram ca aerul de Moldova ma va inveseli.
Dar tipa la care voiam sa stau nu e in oras. Deci raman acasa.

.

.

Mi-am pierdut sufletul. Nu știu când, nu știu unde, nu știu de ce, dar parcă țin minte să-l fi avut cândva, undeva, demult. Țin minte că atunci când râdeam simțeam fericire și deseori plângeam când eram trist. Țin minte că îmi beam cafeaua de dimineață și simțeam țigara cum îmi inundă plămânii. Țin minte că atunci când eram în parc simțeam un vânt rece ușor, mă uitam la copaci cum adie cu mine și mă simțeam în lumea asta. Țin minte. Țin minte. Țin minte, oarecum.
În ultima vreme nu mai țin minte nimic, cred că e fiindcă nu se mai întâmpla nimic. Cred ca am devenit nimic. Nu mai beau cafea, iar țigările nu le mai simt. Uneori mă întreb când s-au fumat singure în gura mea. Alteori mă întreb de unde tot apar, că parcă ziceam că nu mai cumpăr pachete. Am ieșit din casă azi? Ah da, am fost să iau țigări.
Uneori merg pe stradă și îmbrățișez oamenii. Lor li se pare un gest dulce, neștiind că de fapt încerc să mă încălzesc cu emoțiile lor. Alteori stau și fumez pe podul de deasupra Gării Obor, uitându-ma la trenuri, încercând să-mi aduc aminte de sentimentul de libertate pe care mi-l dădeau cândva. Uneori mă urc în ele și mă întreb de ce, când trebuie să mă întorc din Brănești, Fetești, Constanța sau Timișoara. Stau și le colind străzile întrebându-mă unde au dispărut priveliștile de altădată. Toate au fost cufundate-n indiferență și dezgust, și cred că undeva m-au îngropat și pe mine. Fumez o țigară și o arunc pe trotuar, dezgustat. Nu-mi mai pasă de ele destul cât să merg la coșul de gunoi.
Am plecat din țară cu speranța că poate dacă schimb aerul mă va nimeri un vânt plin de viață. Am înotat în ocean și mi-am pierdut playerul. Am vorbit cu prieteni vechi din Amsterdam care nu înțelegeau ce e cu mine și vroiau să plece. Am ascultat un cântăreț de stradă din Berlin și i-am dat 2 euro, care i se părea mult. Am băut un cocktail la o terasă scumpă din Viena. Am dormit pe treptele Panteonului și mă gândeam că e la fel de bătran ca mine. Am băut Palinka în Budapesta uitându-mă la soarele căzând în Dunăre. Mi-a plăcut de o persoana pitică din Salonic care s-a combinat cu altcineva. Am fumat în San Sebastian și credeam că toți oamenii sunt după mine. M-am îmbătat în Tolosa urlând "LUME, SUGI PULA". Am făcut autostopul în Hamburg. Am ratat avioane. Am fost într-un avion mic, mic, mic, printre Alpi și mă întrebam ce dracu' caut eu în Slovenia.
Nimic.
De Crăciun mi-a murit un prieten și în loc să mă simt prost pentru el îl invidiam puțin fiindcă a murit fericit. Eu sunt deja mort și nu mai pot cunoaște fericirea. Ce caut eu pe lumea asta? Mă întreb des. Mă întreb multe la care nu știu răspunsul. Mă întreb unde sunt și-mi dau seama că nu mai contează. Nu mai călătoresc. Nu mai beau. Încă mai fumez, din obișnuință.
Nu mai pot să scriu, fiindcă nu mai am ce sentimente să pun în cuvinte. Tot ce scriu devine o autobiografie plictisită și când îmi vin idei nu mai știu cum să le exprim. Inspirația mea s-a depărtat încet, încet, încet, și m-a părăsit și ea. Lumea s-a depărtat. Oamenii au dispărut. Telefonul nu mai sună. Pisicul nu mai toarce. Mailurile pe care le primesc sunt toate spam. Dar ce e mai trist e ca nu îmi mai pasă. Sunt un om ce doarme mult și în ultima vreme până și visele m-au abandonat.
Am început să tremur în somn, oricât de cald mi-ar fi. Simt că frigul din mine începe să mă învăluie și oricât de mult caut căldura, ea e respinsă instant. Simt cum totul se prăbușește, dar cade în altă prăpastie decât cea la a cărui fund sunt eu. Nu mai sunt demult pe culmile disperării și Cioran s-ar uita scârbit la mine. Meursault m-ar găsi plictisitor. Zorbas nici n-ar încerca cu mine. Toti și-ar da seama din start că sunt un om fără suflet și fără speranță.
Ce caut eu? Îmi caut sufletul dar nu mai știu unde să-l găsesc. Alcoolul mă face să vomit ce umanitate mai am în mine iar drogurile mă duc așa de departe încât mă pierd și mai rău pe propriu-mi drum. Încet-încet am pierdut totul. Am pierdut totul. Am pierdut totul. Am pierdut totul. Am pierdut totul. Am pierdul totul. Am pierdut totul. Am pierdul totul. Am pierdut totul. Am pierdut totul. Am pierdut totul. Am pierdut totul. Am pierdut totul. Am pierdut totul
Am pierdut totul
am pierdut totul
am pierdut totul
am pierdut totul
am pierdul totul
am pierdut totul
am pierdut totul
dar...am avut ceva cândva oare?

.

Nu stiu ce-a patit pisicul, dar de cateva zile e incredibil de iubaret cu mine. <3.

Ce vremuri, frate!

M-am pus de uploadat inregistrari proaste de la concerte vechi pe youtube. Si ma tot uit la ele si ma gandesc "frate, de ce ma mai deranjam sa inregistrez daca se aude asa de de cacat?", dar in acelasi timp ma face sa ma simt usor nostalgica.

.

Lumea dispare incet-incet si locurile in care mergeam inainte se golesc, toti sunt ocupati sa-si traiasca sau sa-si complice viata. Nu mai ma incadrez.
Maine merg la munte, si cand ma intorc imi inchid mobiul si nu mai intru pe messenger. Nu mai merg in baruri si o sa stau in parc sa citesc sau acasa sa imi mangai pisicul.
Incep terapia la un psihiatru de luni.
Nu mai vreau la mare de 1 mai. Nu mai vreau concerte. Nu mai vreau decat sa imi simplific viata cat mai mult.

Ce anticlimax.

Azi am clacat.
Stiam c-o sa clachez. M-am pregatit pentru asta. Dar nu ma asteptam sa o fac acuma. Era un concert. erau oameni care ii plac dar care nu mai tin minte cine dracu sunt. era totul cat-de-cat ok pana cand am iesit afara si am simtit cum innebunesc si izbuncnesc in plans si am facut tot ce era in mintea mea atunci si l-am sunat pe rain care mi-a zis ca nu pot sa vin al el.
Asa ca l-am sunat, dupa ani de zile, pe frati-miu. "Poti sa ma tii de vorba o vreme?" "nu" "de ce?" "ca i don't like you, woman" si mi-a inchis. Si am cutreierat strazile cu ganduri care se ingramadeau in capul meu si simteam ca o sa izbuncnesc in plans da nu vroiam sa fac asta si fiecare lucru era un potential loc si...
si m-am intors la concert. si-am plecat.
Vreau sa clachez acum, cand am pisicu si stiu ca chiar daca sar pe geam nu o sa mor, dar acum parca totul e o grutate care-mi apasa pe creier si nu mai stiu, nu stiu ce dracu sa mai fac.
Vreau sa merg la cineva sa plang, dar nu am la cine. Ce trist.

Gatit.

M-am apucat de gatit anul trecut fiindca ma simteam incompetenta si incercam sa devin mai feminina. Aparent aveam talent. Am descoperit ca-mi place sa gatesc pentru oameni si ma rugam de prietenul meu de atunci sa vina la mine sa mancam. El nu prea avea timp de mine, dar nu conta.
Dupa ce ne-am despartit am inceput sa chem pe orcine la mine. Mergeam in bar si cunosteam oameni, apoi ii chemam la mine sa mancam niste pui. O vreme casa mea era plina din nou. Apoi m-am plictisit iar si mi-am dat seama ca demult nu am mai incercat vreo reteta noua. Mi-am dat seama ca apatia mi-a distrus si gatitul. Acum imi cumpar iar sandvisuri in oras sau poate mai fac un rollton pentru mine.
Ma gandesc cum va fi in cateva luni cand stau singura, oare o sa mai vina lumea la mine?

Introducere.

Eu sunt Mara si nu mai am suflet.
Am dat un test de stabilitate si l-am picat in sapte moduri. Sunt in ultimul an de liceu. Am 18 ani si ma simt prost ca nu m-am sinucis, dar incerc sa raman optimista. Frica mea cea mai mare e sa ma sinucid si a doua zi sa se intample un miracol si lumea sa devina mai buna. De fapt nu, cea mai mare e sa nu o fac si sa nu se intample nimic. Urasc monotonia.
Vreau sa fiu scriitor, desi nu am talent. Invat limbi straine ca sa pot traduce lucrarile altora, macar. Viitoare studenta la Litere, actuala eleva ratata. Uneori ma gandesc ca n-o sa intru in bac, da-s prea nepasatoare ca sa mentin gandul.
Bisexuala de forma, romantica teoretic, practic nu mai simt nimic demult.
Beau multa cafea si fumez mult. Consum prea mult alcool si ciocolata. La un moment dat beam 2-3 litri de ceai pe zi, dar acum mi-e lene sa incalzesc apa.
Teoretic citesc mult, practic in ultima vreme nu mai pot empatiza cu personajele. Preiau ticuri de la personaje fara sa-mi dau seama. Daca l-as cunoaste pe Alexis Zorbas cred ca as gasi salvarea, dar sunt un fel de Meursault mai emotional sau un Hans Schneir mai tanar. Iubesc Murakami si consider ca Cioran e sufletul meu pereche. Imi place Stanescu si Dinescu, Plath si Whitman. Mi-ar fi placut sa stau la o cafea cu Blandiana. Deocamdata am o pasiune pentru Joey Comeau. Timoleon Vieta, Come Home e ultima carte care m-a facut sa plang, pentru un caine. Eu urasc cainii.
Iubesc pisicile, si-mi iubesc pisica, desi pisica nu ma iubeste pe mine. Dar e ok, sunt predispusa spre a fi neiubita. Nici eu nu m-as iubi si-as sta departe de mine daca n-as fi legata de trup.
Uneori simt nevoia de exteriorizare, asa ca am facut un blog. Necitit si singuratic, probabil imi va fi prea lene sa ma tin de el.
Dar e ok, blogul nu se supara.